2019-03-18 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Infineon Technologies România &CO SCS demarează implementarea unui nou contract de prestări servicii de cercetare în domeniul circuitelor integrate

By | 18 March 2019

Descărcare Format Printabil

 

Cluj-Napoca
18.03.2019

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Infineon Technologies România &CO SCS demarează implementarea unui nou contract de prestări servicii de cercetare în domeniul circuitelor integrate

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca anunță demararea implementării unui nou contract de prestări servicii de cercetare, având ca partener industrial întreprinderea Infineon Technologies Romania &CO SCS, în cadrul proiectului “Parteneriate pentru transfer de cunoștințe şi tehnologie în vederea dezvoltării de circuite integrate specializate pentru creșterea eficienței energetice a noilor generații de vehicule”

– PartEnerIC, ID P_40_437, contractul de finanţare nr. 19 din 1 septembrie 2016 din Programul Operațional Competitivitate, Axa prioritară 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor, Actiunea 1.2.3 (POC-A1.2.3-G-2015).

Valoarea totală a acestui contract depăşeşte suma de 1.500.000 lei, din care jumătate este acoperită de asistența financiară nerambursabilă.

 

Obiectivul general al contractului îl constituie dezvoltarea unor noi metodologii de proiectare sistematică şi a unor soluţii de circuit îmbunătăţite pentru realizarea circuitelor integrate specializate pentru managementul puterii în industria auto. Metodologiile şi soluţiile de implementare propuse vor fi validate prin proiectarea a două astfel de circuite integrate şi vor constitui subiectul unor articole ştiinţifice şi a unei teze de doctorat.

Echipa de implementare a contractului este constituită din cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Project co-financed by the European Regional Development Fund through the POC Competitiveness Operational Program 2014-2020

 

Date de contact:

Conf.dr.ing. Marius Neag – Director proiect Tel. 0264-202454
E-mail: Marius.Neag@bel.utcluj.ro
URL: http://parteneric.utcluj.ro/parteneri/index.html

Mirela BOŢAN
Purtător de cuvânt
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
str. Memorandumului nr. 28, 400114, Cluj-Napoca web-site: www.utcluj.ro
telefon: 0264/202284, 0722163346
e-mail: Mirela.Botan@staff.utcluj.ro