Partners

Firmele interesate de participarea la acest proiect ca şi parteneri industriali sunt invitate să ne contacteze în vederea stabilirii unor întalniri individuale.

Criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească partenerii industriali precum şi condiţiile de finanţare
sunt detaliate în Ghidul solicitantului asociat acestei actiuni:

Alte informaţii utile se găsesc în Ghidul Solicitantului asociat Axei prioritare 1 (Cercetare, dezvoltare tehnologică şi
inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor) a Programului Operațional
Competitivitate 2014-2020:

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Infineon Technologies Romania &CO SCS au încheiat două contracte subsidiare
de prestări servicii de cercetare, care însumează peste 2.500.000 lei asistență financiară nerambursabilă.

Obiectivul general îl constituie activități de cercetare industrială contractuale (pentru şi în numele intreprinderii)
în vederea dezvoltării unor metode de proiectare sistematică şi a unor soluții de circuit noi pentru realizarea unor
circuite integrate pentru managementul puterii în aplicații auto.
Noile metodele de proiectare şi soluții de circuit vor fi puse în practică: în cadrul celor două contracte echipa de
implementare a UTC-N va proiecta circuite integrate după specificațiile intreprinderii beneficiare pe care aceasta le va
realiza fizic şi testa în laboratoarele proprii.

Partenerului industrial, Infineon Technologies Romania &CO SCS – https://www.infineon.com/cms/romania/en/ – este una dintre cele mai
mari companii specializate în proiectarea de circuite integrate din Romania, cu peste 200 de angajați.